49th – bang bang
So tired that I wish my eyes were shut and so low that I wish I felt numb. Since I love you, isn’t it ironic? Why do I have to spend my birthdays with other people and why do I have to see other faces? Why should I laugh with others and not with you? Why am I holding nothing in my arms when I found what they will never understand?
48th – how the north got southern
It’s like I’m taking this daily cure for a disease I don’t have. Acum e-un colaj de romana cu engleza, de “This is Halloween” cu “Hoppippola” si “Buffalo Soldier“, all in all a mixture 
intre scrisul bolduit si cel italic, la care se adauga starea nenorocita de somnolenta si o alta raceala geniala, nimerita cum nu se putea mai bine. Imi plac soparlele, sunt verzi si rebele (uhm!).Tare as vrea sa fiu creativa; din pacate toate prostioarele animiste ce imi treceau azi prin minte in timp ce priveam picioarele unei mese si imi aminteam de niste pesti in patru culori (rosu, portocaliu, alb si negru) au plecat departe si am ramas descurajata, privind o cana de apa. Da, au fost cei mai prietenosi pesti pe care i-am vazut vreodata. Cei care stau intr-un acvariu iti dau peste nas cu anarhia lor mai mult sau mai putin existenta si iti intorc spatele (coada, de fapt) atunci when you knock knock, regardless of the “Do not touch(knock)” sign. I want a fireplace, reggae or jazz, a pillow studded floor & some cigarette smoke, not to smoke it - I hate it that way - , just for the sake of watching it fade into a wooden ceiling. And you. Asa ca acum voi incheia cu “Black Cherry“…
47th – …well
“Some find it in solitude, quietude, in not sharing, not giving, not believing, in one sick and tired alter ego. Some find it in not finding it, in accepting what a hastily drawn destiny had imposed on them. But I found it in you and it was the bottomless box in which I let all my care to flood, my tenderness, all the things I have ever known, all the facts I could ever comprehend, all the music I have never composed myself and my entire human being divided into chapters and puzzles in quicksands. Maybe I failed to connect them, but I always knew you were the only one who could’ve seen them so clearly, as if my whole world was a single wide-opened nutshell with written words coming out of it. I never wanted anyone to know it, maybe because I was scared I would profane the only thing I have ever prayed to. Or maybe I went on holding a little stuffed toy in my arms, never letting anyone touch it, hiding his eyes from the world that made me feel so low, as if I was a sucked orange left somewhere out with the waste, near an apartment’s red door. This world’s beauty was beyond that door’s color. It was in what I kept tightly in my arms. “
46th – morning
“I love you without knowing how, or when, or from where. I love you straightforwardly, without complexities or pride; I love you because I know no other way. “
45th – “I’m so clever that sometimes I don’t understand a single word of what I’m saying”
Mi-e atat de somn la ora 9.50 p.m. dupa ce a plouat azi toata ziua si am incercat sa-mi dau seama de ce trebuie sa existe o lectie la geografie despre principalele probleme de geografie politica ale lumii contemporane, asta dupa ce am renuntat sa-mi dau pumni in cap pentru ca nu mi-a picat fisa la o problema de chimie dar mai ales dupa ce download-ul unor widget-uri shibby s-a transformat intr-un esec lamentabil care era sa-mi paraziteze computer-ul for good. I’m so bored and so sick and tired of all this, I’m even bored of sleeping, bored of drinking water and bored of thinking about how that pouring rain’s gonna look like tomorrow.
To sum up, mi-l imaginez pe soricelul-ala-gri-care-seamana-cu-teddy (which you hate once again)-si-care-e-personaj-episodic-in-tom-&-jerry-dar-pe-care-n-am-stiut-niciodata-cum-the-hell-il-cheama in timp ce canta frere Jacques…
frere Jacques
dormez-vous?
dormez-vous? … sonnez les matines,
sonnez les matines… Ding, Dang, Dong
Ding, Dang, Dong… crap!
44th – i miss you
“Here’s to the ‘crazy’ ones. The rebels. The ‘troublemakers’. The round pegs in the square hole. The ones who see things differently. They’re not fond of rules. You can quote them, disagree with them, glorify or vilify them. About the only thing you can’t do is ignore them. Because they change things. They push the human race forward. And while some may see them as the crazy ones, we see genius. Because the people who are crazy enough to think they can change the world, are the ones who do.”
42nd – consciously bored in changes
Cutiile de carton s-au ridicat acum in picioare si umbla peste tot. Imi trantesc toate cartile pe jos, rup foi la capete si canta taaaaare si ma enerveaza in special cand gasesc stickerele cu libelule si incep sa le dezlipeasca de pe perete. Ok, sunt de acord cu astea, orice dar nu fluturii! Oricum, racelile au fost mereu o sursa de inspiratie, seaca, e adevarat, dar oarecum generoasa – fair enough – in special pentru ca, mai nou, ma ajuta sa dezvolt o oarecare mila pentru ceaiurile pe care nu le beau. Oricum, cutiile astea de carton sunt niste nenorocite, ma enerveaza dar nici n-as vrea sa le alung pentru ca imi tin companie: imi place ideea ca uneori nu sunt tocmai normala si prefer sa raman asa si sa cad intr-o plictiseala adaaaanca in timp ce se intampla aceleasi lucruri zilnic, care de altfel ma tin ocupata. “Plictiseala” asta “pasiva” e doar o figura de stil, ca si “nebunia” asta fake si cutiile de carton. Eh. I miss those who left. My friend who is now in college in some other Romanian city, and those who just forgot, even if they didn’t leave, they’re still here, in the same unknown town with one “Salsa Cafe” somewhere in a freakin park full of “passers-by”, but most of all I miss you because I could never find the right words to write about how much I’m missing you.
41st – light up
You know, I woke up with this sort of feeling this morning and somehow tried the whole freakin day to write it down, but just not to sound too emotional or I don’t know, maybe a bit pathetic even and lalala. 
) Dear… I believe in you the way I never thought I could and this is how I know you’ll be ok, even if maybe it’ll be a bit difficult at first. (But who am I to tell you things you already know :”> ) Dunno, just felt like writing this. I want to be there for you, to be right beside you, whether you’ll be aware of it or not, whether you’ll feel it or not. Anytime. And forever. Miss you and love you way too much. And I’ll miss you even more. Kiss
40th – 16 minutes old
So here I am, eating my 16th piece of birthday cake, dar de data asta at night, tocmai cand nu e tocmay healthy sa mananci dulciuri. Muhahahahahahahaah!… always wanted to have a tea-party though, just like this gurly gurl – facand abstractie de fundalul si detaliile pinky, of course! – si intotdeauna am regretat ca eu nu am avut tea-party cu my toys cum facea DeeDeeDumb. Nu Alice. DeeDeeDumb :-” A fost shibby afterall, with all the high heels – painfully – and phonecalls and friends, even the first bla bla part of the day. I’ll soon be going to sleep – mi se inchid ochii, that’s not cool, how is it being 16? sleepy! - saying thank you for the sweet post from your blog, for the those cute sms, for the original and really sweet gift and just for being here with me. I miss you.
38th – summer’s gone (edit, 2009)
mica aberatie literara pentru sfarsitul verii: “ It’s gone, my love, ca si cand nu am avut nici cea mai mica ideea despre praful ce-mi impunge retina si o face sa planga si muscatele rosii ce se descompun in petale uitate prin claviaturi calcate sub tocuri si tocurile ce tac in unanimitate si urla prin muscate lasate sa creasca din radacina in tulpina si din tulpina direct in petala uitata sub tocuri ce plang sub claviaturi de petale. “
Mai aveam o poveste cu Pyotr dar am uitat sa editez pozele, am vrut sa mai fac niste poze ca cele din postarea de anul trecut cu titlul “summer’s gone” dar nu stiu ce s-a intamplat, am vrut sa nu se termine si totusi am ajuns in septembrie. It was the summer I have always waited for, although I only got to be aware of this on the 5th of august 2008. Sper sa nu ti se para prea emotional si siropos, dar uite un fragment scris acum cateva seri (am vrut mai intai sa fie, cumva, nu stiu cum, parte din short story. apoi am vrut sa nu ti-l arat ever :”>…): “Nisipul l-am inghitit, dar nu-mi ajunge provizie pentru toamna in sepia; il voi musca incontinuu pana vara viitoare cand o fiinta dublata de o luna il va reculege.” I miss you.
37th – “it took me time to understand my water lilies”
“There were pigeons all over us and I was wincing a bit with fright.But the picture was taken the moment they flew away.” Alice Monet, Venice, October 6, 1908
“I have painted these canvases as monks of former times illuminated their missals ; they don’t owe anything to anything else than the collaboration of loneliness and silence, to a fervent, exclusive attention that borders on hypnosis.”
35th – in cautarea “tango”ului
10:25 a.m. – just got home dupa “maratonul de filme” cu Oana si Vlad, cand nu am vazut de fapt decat 3 filme, am facut 
spaghetti, am vazut un episod din family guy si doua intro-uri (doar, pentru ca ne-am speriat) din alte filme, am incercat sa interpretam niste scene din –> cu ajutorul dictionarului de simboluri!, then te-am sunat pentru ca vroiam sa aud parerea si interpretarea ta :”> si apoi am ras, pentru restul serii/noptii de: “so did you ask your child if he wants to be a football player like his father, or a singer like Mariah Carey?” (interviu Victoria&David B.) plus multe alte lucruri, eu nefiind in stare la un moment dat sa citesc cu voce tare niste propozitii din cauza rasului care ma ineca. Ah si am jucat - eu si Oana, inainte sa adormim – jocul acela cu situatiile si intrebarile. Am ratat si nu am recunoscut-o pe Mary Poppins ca femeia care sarea de pe geam si nu murea. Pe la 9:30 am inceput sa-mi tarai blugii inca o data prea lungi spre casa si acum imi este prea somn ca sa spun mai mult decat ca a fost really shibby. I miss you, my dear.
P.S: trebuia sa pun imaginea aici, am avut prea multe discutii despre ea… =))
34th – september tulips
Niciodata nu mi-au placut sau nu mi-au atras atentia lalelele, desi in gradina micuta si wanna-be din fata casei mele sunt cateva. Rosii si galbene cu firicele rosii. Infloresc primavara, dar intotdeauna prioritate are liliacul mov care se transforma intr-un model cu nasul pe sus sub blitul aparatului meu foto…so… Nu le-am bagat niciodata in seama si am ajuns sa ma urasc pentru asta, dandu-mi seama ca, in ultimele zile, cautam intr-una poze cu lalele pe deviant si flickr, constatand ca ma relaxez privindu-le. Ciudat. Intotdeauna mi s-au parut florile banale, cu o tulpina solida, verde si seaca. Si apoi concavitatea florilor le dadea un aer de ’clasicism’ prafuit. Nu mi le-am imaginat niciodata ca o palma stransa ca sa depoziteze apa spre exemplu. Nici ca un pahar de sampanie – pe care stiu ca o urasti ;;) – cu piciorul putin denivelat, pe un fundal sepia ce se cere scris cu cerneala neagra. Era mai demult un episod – din Tom & Jerry cred, da, cel mai probabil – in care un ou cadea dintr-un cuib parca si ateriza intr-o lalea ce il primea matern si il lasa apoi sa se rostogoleasca incet pe pamant. Scena asta poate fi mult mai profunda decat ne-o infatiseaza contururile amplificate si nuantele tari..
33th – Bang!
O alta zi din ‘lunga’ vacanta de vara care este pe terminate si aluneca, subreda, spre o toamna draguta si calda, zi in care constat cat sunt de fericita pentru ca toate posturile de radio, toate ziarele si toate televiziunile au fost so kind incat ne-au tinut la curent cu fiecare gura de aer pe care Madonna a luat-o aici in Romania si cand ma simt mai mult decat tinuta la curent cu ceea ce se intampla in tara noastra prin site-ul ProTv, bineinteles, care, de la o vreme incoace, nu stiu nici eu cum si nu inteleg, dar imi trimite cu atata caldura si generozitate newsletters nesolicitate de altfel, poate doar in ideea draguta de a-mi lumina si face ziua mai buna: “batut in direct”, “strivita de un dulap”, “crima Michael Jackson”.
Eh, oricum, ceea ce nu inteleg este de ce unii oameni sunt obsedati sa faca schimbari? Si aici nu vreau sa ma iau de nimeni si nici sa fiu ironica prin intrebarea mea retorica, ci sa ma raportez strict la mine. Am citit ieri niste articole dragute despre Feng-Shui si mi-am pierdut o buna bucata a dupa-amiezii cu o busola in mana, invartindu-ma debusolata prin camera, incercand sa-mi dau seama in ce directie este Nordul si asa mai departe. Este o busola-breloc, micuta si albastra, pe care o am in custodie din motive necunoscute right now, dar atunci cand am inceput sa arunc pe jos obiectele din unicul sertar general pe care il am, am gasit-o, saracuta, inca impachetata in acel stil specific ce mi-a dovedit calitatea ei incontestabila. Ca sa nu mai spunem ca foita roz bombon cu margini albe pe care era atasata avea si un mesaj extrem de cordial: “Best wishes for you”. Multumesc, as avea de nevoie de aceasta fraza dulce daca m-as afla pierduta pe un munte, fara nicio sansa de scapare din acel loc si de supravietuire, doar cu aceasta busola. A fost interesant totusi, mi-am dat seama cat de prost sunt asezate lucrurile in camera mea si am hotarat sa inchid toate articolele despre Feng Shui si redecorarea locuintelor, pentru ca asta ar fi insemnat ca patul meu sa stea oblic, sa distrug un perete pentru a face o noua fereastra, sa cumpar o fantana si sa scot usa din loc pentru a pune acolo o broasca talisman. Mda.
32nd – grey
“L’éternité, c’est long… surtout vers la fin.”
E impresionant cum oamenii asculta melodii care nu doar ca au ‘extrema’ putere de a-i face sa planga, ci si sa se simta taiati pe verticala si transformati intr-un biet diftong taiat si el, nemaiputand sa sune bine, vorbind doar in cuvinte apoase ce nu pot fi numite nici macar ’silabe’. Am exagerat in mod evident – de dragul figurilor de stil – pentru a descrie o biata dimineata ploioasa, cand a fost un pic prea racoare totusi pentru luna august, genul de dimineti in care oamenii se trezesc mai devreme si constata ca nu pot iesi din casa din cauza melodiilor care ii tin blocati intre pereti portocalii.
Reportaj
REPORTAJ 1:
Doamnelor si Domnilor, ma aflu in momentul de fata chiar pe pista de aterizare a avionului in care se afla nimeni alta decat Madonna doamnelor si domnilor, da, Madonna, cea care se va pregati sa concerteze maine in Romania, in Bucuresti, doamnelor si domnilor, in parcul Izvor si care astazi, da, astazi doamnelor si domnilor se afla in avionul care va ateriza chiar aici si chiar astazi, in mai putin de 9 ore dragii nostri! Daca privim cu atentie cerul putin innorat in momentul de fata – desi eu, personal, nu inteleg cum poate sa fie atat de innorat cand Madonna, doamnelor si domnilor, se pregateste sa aterizeze chiar aici si chiar astazi in mai putin de 9 ore – se pot observa deja semne clareeee doamnelor si domnilor care dovedesc nerabdarea si, chiar mai mult, entuziasmul mult iubitei vedete. Dupa cum puteti observa acele micute dare de cer care se vad in momentul de fata, da, acelea sunt, iata, avem acum si o …imagine clara cu ele, da, dupa cum puteti observa doamnelor si domnilor norii de pe cer… ce arata nerabdarea Madonnei situate in avion in momentul de fata. Vom reveni cu amanunte.
31st – black field
“… din aceasta gramada de paie care sunt si a carei soarta pare sa fie aceea de a fi aprinsa vara, ca sa arda mai repede decat ar clipi din ochi cel care o priveste.” Kafka
Ma enerveaza ca nu pot sa adorm atunci cand vreau si ma enerveaza si mai tare cand ma trezesc tarziu, cand toata camera – dupa ce ca este de un portocaliu pal pierdut spre un alt galben vag – e ruginita de-un soare de ora 10, 11, pe care nu il suport dimineata si trebuie sa ii constat existenta. Se termina vara iar eu ma enervez inca o data, dandu-mi seama, de data asta, ca abordez unul din subiectele extrem de populare pe majoritatea blog-urilor, omniprezente in anumite versuri ale anumitor melodii care – socant! – se intampla cumva sa fie printre preferatele mele. Bine, ele de fapt nu folosesc aceleasi cuvinte, poate compozitorii nici nu se gandeau la sfarsitul lunii august, dar mie asta mi-au inspirat de la inceput si de aceea le-am ascultat toata vara trecuta, toata toamna care pornise deja spre o iarna perfida fara zapada si pana la inceputul lui august anul acesta, cand m-am oprit si nu mi-am mai putut asculta muzica. Ma deprima ideea ca si vara asta ajunge la un sfarsit, tocmai asta care nu am vrut sa se termine niciodata sau macar nu atat de repede.
30th – New Age
Dear (…) People,
This message has been written on the 14th of August
2009, 02.55 p.m. I know that some of you won’t consider this serious and I also know that many of you won’t even bother to read it. But I am writing this in order to give you the information you need, the one that has been hidden from us, from all human beings for such a long time: there is a conspiracy. Maybe some of you already know what this whole thing is about, but I do consider it my duty to make you aware of this future danger against which we will all have to fight: cupcakes.
I know that the clouds of laughter are already sticked upon your heads, but I do hope that some of you, at least a few can find a way to listen to what I say. Please try to find the holy drop of humanity inside your souls and try to share it, because those who will choose the easy path of eating and getting fat day by day… I can tell you, there’ll be nothing but depression, extra pounds and tears, so help them God. All I’m asking for is to start wearing your realistic masks and just look at those puppy dog eyes, at those laughing lines of sugar, at those cherry hats and other sweet and tasteful designs. You will soon feel the demons of temptation all around you, touching you softly – at first – with their cute fingers of fat, whispering ‘ eat me, I am the cupcake of your dreams!’. As soon as they figure out it isn’t working, they will start wrapping you in a thick cinnamon cloak, they will drag you to their Cream – Kingdom and then… oh, then they will start torturing you. After leaving you alone, in the dark, with the ubiquity of the vanilla scent, surrounded by small military cupcakes, all armed and ready to kill you every single second for the rest of your freaking life, they’ll let you go one day; but only for a couple of minutes. Your weakness and the hindrances on your all so called way back home will stop you from even wanting to come back. So they’ll let you drown in a chocolate river and while drowning in that sweetness, you will finally be able to hear them sing: ‘You’re my honey bunch, sugar plump…’
So I guess it’s up to you. You don’t have to take my words, you don’t have to trust me, you don’t have to do anything you don’t like. But take care: they will be watching… !
29th – summer
I am extremely sorry for this – a bit, but juuuust a little bit – awkward post ( care incepe, de altfel, cu o imagine chiar tare draguta si ‘rafinata’) but you know that usually, when some people are depressed they start laughing all of a sudden. Then they talk in this all so serious voice about weird stuff, in order to make people believe: yea, now I know you’re really out of your mind dude!
So one thing I just can’t understand is why do people actually eat cupcakes? How can they? Come on now, just look at them: they look so perfect! The thing I don’t understand is how come the cupcakes are eat’ABLE’, or why the hell did people give up the classic idea of the chocolate cupcake with the cherry on top for these new designs that just make you wonder: hmmm, should I bite the cake or not?! Honest, I would never eat such a thing ’cause I’d feel rather heartless of doing something like that: they’re so cute! But I do agree on something: it would be very interesting – for me – to have the Gummy Bear or Cuppy Cake Designer job as an alternative for my future career. Good night. 
28th – comptine d’un autre ete
“Playing my role in a ballet through summer fields, chocolate and heat, the one that will not melt it but will give me my summer days back when I’ll feel like the heat is hidden inside snowflakes.”
27th – It sleeps sometimes
“The buildings are shimmering verticality, a festive scene-prop hanging there against the black sky to dazzle, entertain, amaze” – Frank Lloyd Wright
My fortune cookie said I will manage to expand my business. Or something like that. Anyway, that was a straight face ) I always loved fortune cookies, and every single time I hear about them the scene from Dude Where’s My 
Car gets back to my mind and I start laughing like a maniac (>:D<). ‘And then? And theeeen..and then and then and then and then and then???! ‘.
Oh well, oricum, here I am, on the last day from my one month trip to U.S. Ma vad cu bagajul facut, cu iPod-ul dezcarcat, cu telefonul la fel de fara-baterie si cu jacheta rosie atarnand inerta langa pantalonii funky de PJS, cu New York scris cu alb. I love those people and I’ll miss them, honestly, but right now I miss my home. Nu mai vreau sa stau vreo 3 ore prin aeroport, nici 9 ore pe drum. Most of all, vreau sa ma enervez dimineata cand ma va trezi latratul lui Ax. That will be the most beautiful annoying thing! Ma simt ca si cand as apartine de ‘lumea asta’ pe care multi o considera cine-stie-cum si imi pare rau ca maine va trebui sa ma desprind de ea. Nu mi-am inchipuit niciodata ca voi fi de acord cu un sablon sau cu un cliseu, insa cel care spunea ca nu trebuie sa judeci un lucru inainte de a-l cunoaste si de a-l vedea cu proprii ochi s-a dovedit a fi completely true – nenorocit de cliseu -. And I used to listen to those who said that U.S is like this and that, but now I can really say that I don’t agree with them. And I don’t believe them.
Now: pare a fi ora de varf in fie
care minut din fiecare colt al orasului. Nu te poti descurca decat cu linii ingrosate sau colorate de pe harti si urmarind cu atentie numele strazilor. Am vrut sa vad daca intr-adevar New York-ul este ‘the city that never sleeps’, insa la ora 3 dimineata am gasit cu usurinta un taxi pe strazile populate de cele cateva persoane care ieseau din cinematografe. Si nu a fost decat 6 dolari, insa tipa de la schimbul valutar imi spusese ca cei 50 de euro schimbati in dolari imi vor ajunge numai pentru a plati un taxi, incercand astfel sa evit drumul pe jos de o ora pana la hotel. E adevarat ca m-am enervat cand am asteptat 20 de minute pentru a-mi lua un nenorocit de cappuccino – this time, dear, I really needed that one! =)) – dar m-am distrat cu Maria cand am intrat intr-un mic ‘fast food’ pentru ca eram moarte de foame dupa plimbarea de cateva mile, din China Town/Little Italy pana in Times Square. As fi vrut sa trimit o postcard de la information centre-ul din TS, insa era tarziu si un negru a inceput sa urle in spatele meu si a celorlalte persoane: ‘Ok, folks, we’re closed now!’. M-a amuzat ghidul din loop-ul de downtown, care atunci cand am coborat din autocar ne-a aruncat o privire oribila mie si verisoarei mele, batand nervos un ritm ciudat in cu
tiuta pe care scria mare si clar ‘ TIPS ‘, pe care noi insa nu am atins-o. Mai mult mi-a placut insa primul ghid, care spusese loud and clear: Folks, you know I need tips! – si toata lumea a inceput sa rada de afirmatia lui directa, cu accent jamaican. Sunt multe detalii dragute de genul astora care au facut vizita propriu-zisa really shibby… you know. Spre exemplu momentul in care mi-am dat seama ca, luandu-mi ca punct de orientare reclama de la M&N, puteam ajunge foarte usor la hotel si la bus (reclama trebuia sa ramana in spatele meu, pentru ca o vedeam de pe geamul camerei) )). Oh well, I’m ok now, but I am sure that the next time during the school year when I’ll be having one of those – so sick and tired of my town from Romania – moments I will defenetly want to call a yellow cab.
25th – With Coffee Spoons
I have measured out my life with coffee spoons. - T.S.Eliot -
Pentru ca inca traiesc acea perioada in care imi fac planul sa infrunt un an scolar ce nu va ezita sa inceapa in septembrie – as if it’s the end of the world and we will all die in pain, or maybe as if all I’m good at is to make puppy-dog-eyes TO myself and then feel pathetic – care ma inspaimanta, dar, recunosc, este si un subiect dragut pentru a-l
exploata pe blog, mi se intampla sa ma gandesc la anumite lucruri, spre exemplu cafeaua. I know dear. E o problema care s-a dovedit a fi existentiala: de ce eu nu beau cafea? Habar n-am. Ok, bine, explicatia cea mai rapida si, probabil..uhm… cea mai plauzibila ar fi: pentru ca nu imi place. Dar nici asta nu ar fi 100% true.
E adevarat ca nu suport mirosul de cafea de cand eram mica si il simteam venind din bucatarie si invadandu-mi camera in cateva secunde. Insa a devenit un element ce face parte din vietile tuturor, it’s worldwide and this can actually be something! Intotdeauna mi s-a parut fascinant sa ii urmaresc pe parintii mei band cafeaua: mama este foarte stricta. Are cescuta ei alba cu niste crini mov si galbeni si farfuria la fel de alba, cu acelasi model, pe care o umple in fiecare dimineata. Nu bea niciodata cafeaua cu zahar, cu lapte sau cu orice altceva. Just black. Si imi placea – inca mi se intampla – sa o tot intreb de ce nu o bea cu zahar, de fiecare data lamurindu-ma foarte simplu: nu imi place. Cred ca s-a obisnuit sa o bea astfel din facultate, parca asa mi-a povestit odata, dar stiu ca de fiecare data, la vreo cafenea sau oriunde altundeva, spune ca nu vrea deloc zahar sau orice altceva, sau ii intinde gratios pliculetele cu zahar tatei. Just black coffee. Tata, in schimb, e diferit. El isi bea cafeaua cu o lingurita si jumatate de zahar. Si cu lapte. Si el are ceasca lui de cafea, cu nuanta de chihlimbar si farfuria la fel. Isi savureaza cafeaua incet, sorbind doar un pic. Imi place ca tata se gandeste, de obicei, la design-ul exterior al vreunei case in timp ce isi bea cafeaua, in timp ce mama, dupa ce bea jumatate din cantitatea fiecarei dimineti, cam uita de ea in timp ce se grabeste din hol spre dormitor, din dormitor spre hol, din hol spre bucatarie si asa mai departe, urmand sa o termine chiar inainte sa iasa pe usa, cand urmele de ruj ii raman pe marginea cestii – o imagine foarte frumoasa in fotografii si in fragmente de literatura. In timp ce inchide usa il intalneste pe tata, care isi termina si el cafeaua, inca savurand-o, lasand ceasca pe marginea scarilor. La pranz, o va recupera. Iar tot acest procedeu ma fascineaza in fiecare dimineata, desi nu sunt mereu constienta de faptul ca ii urmaresc cu atentie, desi nu imi dau seama ca de fapt asist la acest lucru ce deschide ziua lor si, astfel, pe a mea as well.
And, of course, e Andrei care bea cafea, desi despre stilul tau de a bea cafea nu stiu prea multe – yet ;;) – so please let me know as soon as you read this :*. De obicei ma tachineaza si asta si folosesc si eu motivul cafelei, insotit de un iminent “yuk” de fiecare data cand intervine acest subiect. In plus, ironic enough, imi place mult cafeaua in literatura. Si in muzica. Si in filme si fotografii. Schimba atmosfera intr-un fel mult prea individualizat pentru a-l descrie. Chiar si eu introduc motivul cafelei in unele pagini. Sunt anumite elemente care prind viata si iti devin vicii proprii, fara insa sa iti dai seama ca te-au ademenit si ca traiesc prin tine. Un exemplu asemanator e Maga; pur si simplu nu ar mai fi la fel fara tigarile pe care le fumeaza (tot la Sotron am ajuns…). Astfel, da, ador cafeaua, desi nu o beau, desi nu suport mirosul de cafea.
A fost o seara home-like. Jazz mood si veioza. De fiecare data cand am o stare care cere smooth jazz aprind veioza in camera mea. Mi-am luat un pahar mare cu apa cu gheata – as usual – si in timp ce ascultam “Love Dance” l-am baut pe tot. Apoi mi-am dat seama: nu era vorba ca terminasem un pahar imens cu apa, dar imi imaginam ca eram intr-un loc tipic pentru muzica asta si ca beau some other drink , nicidecum apa. So, am baut paharul acela imens si apoi am inceput sa ma prostesc, again home-like, prefacandu-ma balerina, pentru ca mereu mi-au placut umbrele de pe pereti (Andrei, asta mi se intampla de multe ori, I’m weird, I know =)) ). Si astfel, again, mi-am dat seama ca a fost un experiment interesant: sa iti imaginezi ca bei ceva ce iti place. Sa luam spre exemplu un pasionat de vin rosu , care isi va imagina ca bea un pahar de vin rosu, avand in fata, de fapt, un pahar cu apa. Dear, we should try this again. It’s so interesting, I mean it! ))
Mi-am facut, mai demult, cand trebuia sa stau pana noaptea tarziu pentru a termina ceva, o cafe
a. Am pus 2 lingurite de zahar. Dupa ce am gustat-o, am mai adaugat cel putin 6. Cu varf. Am baut-o in 2 ore – cel putin (acum vei rade, stiu :”> ). But I love Starbucks. Starbucks is so nice. Iarna trecuta, cand am intrat in Starbucks, mi-am cumparat o cafea. Nu m-am strambat, pentru ca nu mi-am dat seama ca am cumparat-o si ca am baut-o. I just loved Starbucks. And besides, there’s always the cinnamon coffee :”>.
So I guess I adore coffee. Ma gandesc la luna septembrie, septembrie 2009 si imi dau seama ca voi incepe sa beau cafea: to help me upgrade and upgrade and upgrade the ‘I want to believe’ and, when it’ll happen, to make the paranoid mood fade away. [ ;;) :* ] Oh and by the way: mereu mi-au placut paharele cu apa si gheata, aburite pe jumatate.
Can’t think of a title
“Ok, dap, Andrei, am vorbit serios cand am zis “I didn’t feel like writing” lately. I thank you for asking me about my blog though, this is how I’ll start writing something too long and too freakin weird for someone else, except you, to read it. And I know you are the only one who’ll read it because well it’s for/about you. Sper sa nu te enervezi ca am scris asta aici, daca as fi zis asta pe mess as fi fost prea ” :”> ” ca sa imi duc ideile la capat intr-un final, daca scriam un mail parca se pierdea tot efectul si poate credeai ca este ceva de rau, iar ca sa iti spun live i can’t wait another 2 weeks, you know, you understand.
So nu voi spune nimic nou de fapt, dar nu stiu, de mult prea multa vreme vreau sa spun/scriu chestia asta, desi va suna ciudat si selfish si desi habar n-am ce voi scrie si la ce ma gandesc actually. I know. Dar stii, astea 4 saptamani – din care a mai ramas una – au fost asa o experienta frumoasa. Totusi, imi e dor de casa. Dar nu un dor din-ala de copil care nu se poate adapta sau care nu s-a simtit bine intr-un loc, nu, here it was so shibby, still I miss my old things, The old things. Cred ca deja intelegi la ce ma refer. Ok, vreau sa imi redecorez camera, am amanat o eternitate cred ca imi lipesc niste fotografii pe care le-am facut si pe care m-am chinuit sa le scot la imprimanta, sa imi cumpar o perna albastra si chestii de genul asta. Am comandat fluturii aia – pe care ii stii – intr-un weekend care imi chinuia spiritul artistic sa se manifeste si pac! comanda pe net – nu stiu ce site pentru design interior, bla bla. Si mi-e groaza de toate exams-urile, dar you ai fost sweet si m-ai incurajat – chiar si azi. Ideea era – pentru ca m-am indepartat de ea, as usual..- ca imi este dor deja de ceva ce nu s-a intamplat inca, cineva care nu a plecat inca. Daca as chiar vrea sa ma fac inteleasa 100% as spune ca imi va fi foarte dor de nu stiu, la naiba, habar n-am de ce, pentru ca doar nu se sfarseste nimic, dar i’m so freakin scared. Si cel mai mult ma enerveaza ca am acelasi sentiment pe care il aveam vara trecuta, pentru ca acum sa ma uit la un an care a trecut si sa ma bucur enorm ca imi rade in fata pentru ca my f*cking negative thoughts didn’t come true. I’m trying and I promise you I’ll keep on trying not to have them again, but I just watched Stalker and every single time there was the word “believe” I felt so dunno…. you do. :”>Ma enerveaza ideea ca dupa Austria si dupa vara asta incepe again scoala si eu incep sa invatpentru examenele care ma vor ajuta sa intru la college si stau si ma gandesc acum: cum dracu am ajuns, atat de repede, sa ma gandesc la college, cand anul trecut aveam impresia ca mai e atat de mult timp pana la asta..?
This was so weird, I know….but!! regardless!! of my stupid mood and the stupid things I just wrote, all I’ve been trying to tell you was.. that the ‘ I want to believe’ part just got upgraded here too. >:D<”
Sorry, just had to have it written here too
“Chance meeting your perfect other, your perfect opposite – your protector and endangerer. Chance embarking with this other on the greatest of journeys – a search for truths fugitive and imponderable. If one day this chance may befall you, do not fail or falter to seize it. The truths are out there. And if one day you should behold a miracle, as I have in you, you will learn the truth is not found in science, or on some unseen plane, but by looking into your own heart. And in that moment you will be blessed – and stricken. For the truest truths, are what hold us together, or keep us painfully, desperately apart. “
Listening: Set down your glass – Snow Patrol;
Mood: Not in the mood really;
Good thing that happened today: Rain, while ‘playing dead’ on the tennis ground );
Quote of the day: Oh f*ck!
Good night.
24th – 21 guns
“One, 21 guns, lay down your arms, give up the fight
One, 21 guns, throw up your arms into the sky, you and I
One, 21 guns, lay down your arms, give up the fight
One, 21 guns, throw up your arms into the sky”
22nd – don’t kill me for this
My uncle and aunt wanted to watch a movie with me, something funny and also the touchy-type of movie, so they decided on The Good-bye Girl – the old one. They just left my room now and went to bed and all I wanted to grab the computer and write this, even though some who might read it later will probably find it idle, or I don’t know, how should I know what people think?! Anyway I know people can’t care less about me and my freakin blog where I write my freakin blog-entries about me watching movies that aren’t considered – by those who actually Know! – a masterpiece or even ‘OK movies’, but you see, this freakin thing almost made me cry. Alright, fine, I’m not crying right now and somehow I regret writing this here and now because I know you’re busy and you won’t have enough time to read this, but please dear, save it for when the Great Exams will come to their very end! I already experience the ’second wish’ type of feeling, probably for the third time if I’m correct! ;;) but I’m having this mood right now, dunno, not the same with the ‘numb’ish one you told me we share, but, dunno, I SWEAR I’LL NEVER WATCH MOVIES AGAIN, ABOUT ACTORS OR FILM DIRECTORS OR SOMETHING, AND DON’T TELL ME YOU DON’T KNOW WHY AND I DON’T CARE IF THE REST OF YOU THINK I’M MAD RIGHT NOW OR SOMETHING – with a funny voice-!! (you know I don’t mean it, it’s just the way my mood makes me talk/write about it >:D< )…. :”>
si acum imi e rusine :”> dupa ce citesti asta o voi deleta :”>
21st – Message One
It’s cloudy. Now. It’s raining actually. Heh :X That’s cute, even thought here it’s about 08:36 a.m. and I woke at about 04:59 a.m, couldn’t sleep anymore. Andrei stii ce nu inteleg? :-” De ce copiii mici ma aleg pe mine ca partener de joaca?! 
=))))) In avion era in spatele meu un copilas tare dragut, care nu parea a avea mai mult de 1 an, ok, nici atat. Statea la tatal lui in brate si, fiind in margine si fiind si eu in margine, a inceput sa ma traga de maneca. Si cand ma intorceam la el incepea sa rada =))) ok, era cute. A continuat sa ma traga de maneca though :-”
You’ll kill me dear daca iti spun ceva :-” M-am uitat la Slumdog Millionaire a doua oara, dar atunci cand s-a terminat, m-am uitat la The Reader a doua oara. Apoi m-am uitat si la The Pink Panther 2 a doua oara. Apoi am zis ca nu ma mai uit la nimic sau puteam sa imi gasesc alta ocupatie – cum ar fi fost sa il invat pe little-cute-kid-cu-suzeta-care-statea-in-spatele-meu sa invete sa VORBEASCA :X 
Ok dar cred ca era francez or something, not a really good idea but anyway, ai inteles tu… =))) Si intr-un final m-am plictisit mai mult ca alta data si m-am uitat la un alt film….and now u’ll kill me for watching Confessions of a Shopaholic Dar zau ca m-a ENERVAT! :-S Let’s go shopping dear ;;) ;;) ;;)
Ok, I was selfish as usual, of course… Now tell me about you 
Ti-as da un bip sa intri pe mess, insa inca nu imi merge mess-ul, astept sa vad ce se poate face :X How’s the big-great-impressive-useless BAC thingy going? >:D< Soon it will come to an end dear Nu mai e atat de mult. And then you’ll be a FREE MAN ;;) I was :”> to see ur last post dear, that was so sweet :”> I miss you a lot, iti dau un bip si poate vei putea intra pe mess atunci. Sper ca e ok daca am scris asta pe blog. I mean, you know, it’s public…everyone can see… ;;) ANYONE… ;;) ok ok don’t kill me =)))) I miss you dear and I said that out loud, even though I had the weird feeling then that something had happened. And of course I want to believe.
Kiss,
Teddy’s [(which-has-not-been-freakin-abducted-by-aliens-=))] Owner
20th – until it sleeps
Asta am scris acum cateva zile, whatever, suna cam ciudat si nu stiu de ce ii dau copy aici, fie : “Îmi amintesc şi de roşul pe care l-am avut în vene atunci când a fost om, dar m-am transfigurat în imaginea ce stă, orizontal, pe şevalet şi cred că turcoazul a plecat odată cu roşul din maci. Soarele intră pe fereastră şi-mi luminează structura sacadată, din pătrate albe şi pictura prin care am dovedit, încă o dată, că nu am talent.”
toata chestia asta mi se pare deja o prostie. nu plecarea in sine, god!, not that, dar sentimentul asta ciudat si enervant. cred ca imi vine sa plang de cateva ore incontinuu, nu pentru ca mi-ar parea rau sau pentru ca ‘wow, little baby has to go far away from home for about 4 weeks :*:*:*’ NUUUU, ci pentru ca este un lucru ce ma enerveaza constant, pe care nu il pot numi si de care nu imi pot da seama, iar ceea ce este cel mai enervant e ca aceasta CHESTIE evolueaza, merge mai departe si mai departe si ma enerveaza si seaca mai tare, pana cand ma va ajuta la un moment dat cineva sau ceva sa-mi dau seama ce este :-” simt ca se schimba ceva pentru ca il las eu, ca si cand o bluza or something aluneca de pe spatarul unui scaun alunecos, imi dau seama insa nu reactionez suficient de rapid pentru a o prinde. and so I feel numb. guess that’s the word, dunno which is the perfect one, don’t know what the hell this whole stupid night is about. vreau sa adorm odata si – daca ar fi posibil si pe pamant, nu doar in DreamLand, BubbleLand and others – sa ma trezesc maine si sa fac si sa spun totul cu mainile la ochi. everything turns to be, all of a sudden, something
(I’m sorry for this weird entry dear).
19th – Freakin’ skill
So you see dear, cherries CAN actually be blue! even though this is not the best example =)) But thanks to the wonderful but also ordinary Region Out Of Focus tool from Photoscape, cherries can be blue so now you don’t have to say “I want to believe”, not you have to believe, right? :> :> :> Don’t mind me dear, just having this rare positive mood this morning :”>.. >:D< Ok now I’ll go an kill myself.. =)))))
18th – End of the world 3
”of dreams that wave before the half-shut eye”
all I wanna do is get the hell out of here
17th – End of the world 2
“It seems a God is pushing me to join the world.”
“Ain’t that cute?… BUT IT’S WROOOONG!!!!” like in Two Stupid Dogs :X! E trist ca uneori unii nu isi mai amintesc de desene 
bine, stiu ca nimeni nu va fi oricum tocmai interesat sa citeasca despre the oldies: Two Stupid Dogs dar you know what, THEN DON’T FREAKIN READ IT!!
Dear I hope it’s ok if i’m doing this “talking/writing with/for you” thingy, helps we get back to – guess what – reality actually ;;) cred ca i-am fraierit un pic, cand au vazut ca incep sa vorbesc despre cartoons au abandonat si nu au mai citit tot, de fapt nu desenele erau scopul, de fapt nu prea este niciun scop in aceasta postare. M-am hotarat sa nu merg maine deloc, you should be proud! =))))… ma trezesc si eu in ultima zi de scoala sa nu merg.. La DIRIGENTIE ;;)… not the same anyway dear =)). dar apoi sentimentul rebel m-a parasit cand mi-am dat seama ca am restante la biblioteca =)) hell… this world sucks. It freakin does. sweet dreams :*
16th – End of the World
Scopul acestei postari este, desi, dupa cum se poate observa nu am mai scris chiar atat de des, sa imi plang de mila =))) Ce fac oamenii atunci cand se afla ipostaza de a trebui sa continue o zi ratata inca din primele pauze, care s-a anuntat drept cea mai horror? Ce ar trebui sa faca omul care si-a privit ziua transformandu-se in ceea ce a numit, cu cateva cuvinte mai inainte, horror? Si, in final, ce ar trebui sa faca un om ca sa dea naibii totul?! =)) Serios ca imi vine sa rad cand imi dau seama ca daca ideea mea de cand aveam aproximativ 6 sau 7 ani – si aceea ca toate dorintele oamenilor sa se implineasca – era posibila, acum ardeam pe un rug izolat undeva departe de Hunedoara, suficient de departe pentru ca nimeni sa nu gaseasca nici macar cenusa or something, suficient de departe de orasul in care unii ar da petreceri dedicate acelui eveniment :-” Trist, brother! Si mai trist este atunci cand nu faci nimic =))) acuma e chiar amuzant, jur! Ca in cartoons-urile in care un omulet dragut merge pe strada, bine dispus si deodata toate ghivecele de pe vreun pervaz de la vreun etaj al blocului pe care langa tocmai trece ii cad in cap cu BESTIALITATE. Cineva le impinse. Reactia: wtf have I done?:| =))) Mda…
I’m sorry dear for this post, I know u’ll count my “sorry” and tell me I should die in pain. Miss you too >:D< But I just had to write this..=)))
15th – the night and the silent water
nu ca ar avea vreo legatura titlul cu poza… aaaaa nuuu! :-J
14th – to myself
” Throw away the radio suitcase
That keeps you awake
Hide the telephone, the telephone, telephone, in case
You realize that sometimes you’re just not ok
You level off, you level off, you level off,
But it’s not all right now
You need to understand
There’s nothing strange about this [...]
And maybe you should sleep
As clumsy as you’ve been “
P.S from yesterday: Happy Birthday Dad >:D< >:D< >:D<..
coffee for
not for me, I don’t drink coffee. but Others do :* [ http://ragingaquarius.wordpress.com ] >:P
12th – swing
Era înaltă de aproximativ 4 metri jumătate, precum un bloc drăguţ ce tocmai fusese reinstaurat. Acoperişul a fost prost proiectat, oferindu-i întregii clădiri albastre imaginea unei fetiţe purtând o bluză ce îi rămase mică de ceva vreme. Mai era şi vişiniul acela clasic al ţiglelor îmbrăţişându-se una pe cealaltă. Cu toată industria modernă a materialelor de construcţii s-ar fi putut găsi, cu puţin noroc şi bun gust, o altă nuanţă pentru bietul acoperiş, măcar pentru a creea impresia că bluza era mică doar la umeri. De streaşina clasică stăteau agăţate cuiburi, mici şi mari. Păsările sudaseră crenguţele între ele astfel încât acum cuiburile se balansau în bătaia vântului, prinse unele de altele precum mai multe leagăne dispuse vertical, ca filmele dintr-un aparatele de fotografiat mai vechi. Pânze de păianjen la fel de clasice ca şi streaşina clădirii crescuseră spiralat în jurul cuiburilor şi, cu picături de la ploaia din acea dimineaţă prinse de ele şi păstrate pentru câteva ore în stare perfect sferică, păreau fâşii subţiri de staniol ce căptuşeau în exterior locuinţele păsărilor.
Câteva cuiburi erau goale, altele găzduiau pui cu ochii închişi ce bâjbâiau cu ciocurile în aer, sau pui ce încă nu ieşiseră din ouă. În unele, părinţi îşi îngrijeau copiii, dar altele erau lăsate în voia sorţii, probabil cu gândul că pasărea vecină de deasupra sau de dedesubt Ţse va mai uita din când în când şi la cuibul meu”. Dacă o vrăbiuţă se prindea cu ghearele mici pe marginea cuibului său, atunci se balansau toate cuiburile din lanţul ce ajungea la nivelul celei de-a doua ferestre. Clădirea avea opt geamuri în total, câte două pe fiecare nivel. Ferestre mici cu un cadru maro, respingător dacă era pus în relaţie directă cu albastrul electric ales pentru pereţi. Parcă erau mănuşi prea mici pe degete prea lungi. Uşa era şi ea la fel de maronie ca şi cadrele ferestrelor, păsările privind mult în jos pentru a o putea observa. O uşă simplă, prima imagine care ne trece prin minte când spunem cuvântul „uşă”. Partea de jos era stropită cu noroi; fusese instalată prea jos, dar cum sărmana clădire nu avea fundaţie, apa murdară împrăştiată de roţile maşinilor o considera barajul ideal.
Se vedea de la o distanţă considerabilă că cele două, trei straturi de vopsea albastră nu fuseseră aplicate cu prea multă atenţie. Eventual primul se bucurase de ceva mai multă migală, având în vedere faptul că până la urmă nuanţa albastră se prinsese de pereţii exteriori ai clădirii cu ferestre doar pe partea ce dădea spre stradă.
Era înaltă şi prost imaginată, poate de către un arhitect ce habar nu avea sau care îşi bătuse joc. Păsările se bucurau însă, imprimându-şi elegant pulbere albastră pe vârful aripilor ce atingeau în treacăt pereţii. Iar păianjenii nu existau, pânzele albe creşteau de nicăieri, poate în ideea de a le face puilor accesul mai uşor la cuibul următor. Ar fi fost frumos să vezi nişte păsări care parcă nu aveau nici ochi, nici aripi, alunecând din cuibul lor până în cel de dedesubt. Dar oamenii care mai treceau din când în când pe acolo se speriau de acele lanţuri.
11th – Dumb Show
Oamenii sunt foarte ciudati. Descarca, de exemplu, filme pe care abia asteapta sa le vada si nu se pot gandi la o activitate alternativa in timp ce se descarca filmul respectiv. Pe langa faptul ca devin sclavii unor alti useri ce au fost odata ca ei, obsedati de filmul pe care vor sa il vada, desi se poate – in procent egal – sa il urasca sau din contra sa il adore, pierd timpul acela in care ar putea sa faca altceva, pentru ca apoi sa hotarasca: nu mai vreau sa vad niciun film. Ba mai bine: il sterg, ca doar iarasi scrie “low disk space on C”. Oh well. Si computerele astea is tare ciudate. Sunt lipsite de imaginatie, n-au pic de originalitate, nicio idee, nicio profunzime. Pai… daca dau CANCEL la “instal i-don’t-know-what-useless-office-thingy” el continua lanseze acea instalare!! Bucati personalizate in nuante, forme, dimensiuni si windows-uri ce ne conduc viata personalizata la fel de mecanic. Fir-ar sa fie de pantomima. Problema este ca daca un om ar da CANCEL vietii lui… ce mai’, ea tot ar lansa instalarea aia a nu-stiu-cator-update-uri-pentru-office-2007-cand-eu-am-office-2003-si-nu-imi-trebuie-niciun-office-nenorocit-2007!! Iar daca o alta fiinta ar da “OK” vietii la faza cu setup-ul unui nou office… ei bine, atunci am numi-o Jesus Freak pe acea biata fiinta. Iar pe cei care vor alege sa dea “NEXT”, “NEXT”, “NEXT” and again some freakin’ “NEXT”… i-am numi orgoliosi? Sau poate egoisti?
Nu prea stiu cu cine ma cert..
10th – Just etc.
“got a song, got a song for life”
Dupa scoala, in drumul spre casa, ne-am oprit sa “ne uitam in apa”. Adica in Cerna cea plina alta data de sticle de plastic foarte dragute ce pluteau pretutindeni. Am observat o imbunatatire: de pe unul dintre cele doua poduri dragute, adica pe cel pe care trec masinile, unde sunt asezate frumos, in ghivece suspendate, floricele mov si galbene si portocalii, am vazut doar o sticla timida. Dar noi ne-am oprit pe cel de-al doilea pod si ne-am uitat in apa. Am constatat peste cateva secunde ca oamenii care treceau se uitau ciudat la cei 4 elevi ce se uitau in apa. Oricum a fost frumos azi, am vorbit despre cocktail-uri si sticla pisata, despre expresia “cocktail-ul nu se poate manca, doar daca accepti sa mananci sticla pisata, adica paharul draga, pentru ca altfel utilizarea acestui verb este irelevanta”, despre cat de fericiti am fost de notele de la romana, despre o motocicleta, a carei imagine preluata de pe un afis mare, se proiecta in fata mea ca un obiect real, despre Bobby pe care Elena l-a desprins de pe un copac, despre rodiile care “in lumea mea… cad din cer” si altele. Am ajuns acasa, la timp pentru a asculta niste melodii deprimante, pentru a hotari sa pierd ziua intr-un mod injositor pentru tezele ce vor urma peste doua saptamani, iar in cele din urma am adormit. Am constatat mai tarziu ca bietul catel avea nevoie de un pic de atentie; e tare dragut: cand nu il bagi in seama incepe sa te traga de maneca.
P.S: ii stresez pe unii cu sms-uri.
9th – for those who think they’re mad
“Stau si-mi leg sireturile de la pantofi, multumit, fluierand si, brusc, nefericirea. Dar de data asta te-am prins, te-am simtit inainte de orice organizare mentala, de orice prima judecata negativa.”
Unii oameni pur si simplu simt ca este absolut necesar ca atunci cand incep sa scrie ceva sa aiba un subiect concret. Hai sa fim seriosi. Sau mai sunt cei care incep prin a preciza toate lucrurile in acea zi, care folosesc expresii de genul “de cele mai multe ori”, “mi se intampla”, “uneori”, “cateodata” si bla bla, poate chiar eu. De fapt da, de mine vorbesc, sper sa nu supar pe nimeni altcineva, nu am intentia asta. Acum am un moment din-ala in care cred ca tot ceea ce scriu va ramane spanzurat de bietul butonas “save draft”, atarnand inert in memoria acestui blog fara a fi insa publicat. Nicidecum mouse-ul acesta dragut nu va avea vreo tendinta exagerata, sa vreo rabufnire de indepedenta. Nici macar sa nu incerce sa se apropie de butonasul si mai firav, colorat frumos intr-un albastru cu un degrade abia vizibil si cu textul acela dragut alb: “publica”. Pe dracu, acum am ceva cu mine si atunci cand am o problema de acest fel incerc sa imi imaginez ce gandesc oare cei care citesc asta: ‘asta-i nebuna’ sau ‘de ce-mi pierd eu vremea aici’ sau ‘ce-mi pasa mie?’. Dupa ce mi-am plans de mila – in subconstientul meu, dar si via pe mess - o buna parte din seara asta, dupa ce am recitit niste fragmentele dragute, atat de frumoase incat au efectul catharctic de a ma deprima, dupa ce am mai repetat o data la istorie, dupa ce am decis sa imi mai lungesc termenul limita pentru un proiect la info cu inca o zi, am hotarat de enumar cat de ridicol ma simt si ce ciudat o sa sune aceasta postare pe fabulosul meu blog. Mai am inca de repetat pentru teza de la maine de la biologie, dar asa m-am saturat de clasificari si nutritie si iar aud voci de genul “tu ai vrut-o!” sau “taci!” plus primele doua ore de trigonometrie de maine dimineata si cred ca voi exploda imediat, desi nu e vina nimanui decat a mea. O sa imi treaca pana dimineata. Cred. Si mai am inca poze needitate si o gramada de idei – da, mah, idei! Exact atunci cand nu ai timp de ele apar, nenorocitele, idei pe care le consideri bune si originale, chiar daca mai tarziu le vei strivi probabil cu ireversibila replica “ce-i porcaria asta?!”
Nu stiu de ce am minte interiorul de la Green Hours 22 Jazz – Cafe, cu toata denumirea lui, cu tot verdele ala si argintiul de pe barnele din tavan. Vad acest interior printr-un pahar cu suc de portocale. Ma enerveaza imaginea asta, ce legatura are ea cu Dreamweaver si cariotipul uman?! Oh, ca sa nu mai spun ca mi-am desenat o fatza pe mana dreapta – u know eternul model: ochi, nas si gura, o grafica de o simplitate remarcabila - cu o karioka verde deschis. Arata ca o broasca.
8th – chiaar!
!! - acum mi-am dat seama ca mi-am uitat manusile alea negre fara degete in Oradea. pentru ca le-am pus pe noptiera, dar au cazut si probabil a fost si vina lu’ Franci ( >:D< ) putin putiiin ;;) cred ca au ramas sub pat. anyway miss them… a lot.. ((( nu ca as avea acum nevoie de manusi. dar totusi. au sfarsit groaznic sub pat. oare daca le gasea femeia de serviciu nu putea sa mi le trimita prin posta? da’ nu…
6th – “and the streets don’t chaaaange”
mi-am amintit de o variata pur si simplu… :X Guns’n'Roses live in Tokio.
